FESTIVALUL INTERNAȚIONAL “VARĂ MAGICĂ” OMAGIAZĂ CAPITALA ROMÂNIEI

: 27, 03, 2019, 12:42 pm

 FESTIVALUL INTERNAȚIONAL “VARĂ MAGICĂ” OMAGIAZĂ CAPITALA ROMÂNIEI

Considerat deja un reper semnificativ pentru muzica clasică din Europa, Festivalul ”Vară Magică” aduce în centrul evenimentelor culturale ale capitalei 13 concerte extraodinare, ce vor avea loc în fiecare miercuri și joi, începând cu ora 19:30.

Orchestre de tineret din România alături de cele ale Portugaliei, Danemarcei și Olandei vor interpreta lucrări renumite din repertoriul național și internațional, având ca dirijori și soliști nume sonore pe scena muzicii clasice: Horia Andreescu, Morten Ryelund, Cristian Mandeal, Alexandru Ilie, Gabriel Bebeșelea Sergey Malov, Alexandru Tomescu, Omar Massa, Rebekka Hartmann, Ștefan Diaconu, Rodica Vică, Alexander Sitkovetsky și alții.

Informații actualizate despre artiștii invitați sunt disponibile începând de astăzi pe pagina oficială a evenimentului: https://lanto.ro/festivalul-vara-magica-2019 , urmând ca programul festivalului să fie anunțat în data de 15 aprilie 2019, când vor fi puse în vânzare abonamentele în rețeaua bilete.ro.

Despre Festivalul Internațional Vară Magică

* Stagiunea Vară Magică, una dintre puținele manifestări de acest fel din Europa, a avut, de la debutul său din 2012, peste 100 de concerte și peste 60.000 de spectatori, reușind astfel să se impună drept unul dintre evenimentele emblematice ale Capitalei. De-a lungul anilor, stagiunea Vară Magică a adus pe scena Ateneului Român mari artiști ai lumii, precum Valentin Gheorgiu, Elisabeth Leonskaja, Mihaela Martin, Elena Bashkirova, Frans Helmerson, Emmanuel Sejourne, ori Peter Sadlo. Printre orchestrele renumite care au concertat în cadrul acestui proiect se numără Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, precum și cele naționale, de mare calibru mondial, ale Franței, Germaniei, Austriei, Spaniei, Portugaliei sau Olandei.

Despre Lanto Communication

Lanto Communication a apărut acum aproape un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale.

FESTIVALUL VARĂ MAGICĂ 2019 ediția a VIII-a, 10 iulie – 21 august 2019, Ateneul Român

PROGRAMUL FESTIVALULUI: https://lanto.ro/festivalul-vara-magica-2019

ORGANIZATOR: Lanto Communication - www.lanto.ro | 0733 612 948 | office@lanto.ro

Contact media, acreditări presă: Alexandra Elly Nemțoiu press@lanto.ro – 0745029334

Mai multe detalii vezi pe BiziBiz.ro: " FESTIVALUL INTERNAȚIONAL “VARĂ MAGICĂ” OMAGIAZĂ CAPITALA ROMÂNIEI"